Skip to content
Home » Blog » Minutul de mindfulness, cinci exerciții pentru sănătatea ta mintală

Minutul de mindfulness, cinci exerciții pentru sănătatea ta mintală

Minutul de mindfulness

Ideea de mindfulness a devenit foarte populară în anii aceștia și s-a îndepărtat puțin de scopul ei principal, acela de a ajuta sănătatea mentală și corporală. A devenit foarte des o scuză pentru a justifica alegeri de moment tipice consumeriste și alte greșeli care nu fac decât să destabilizeze psihicul, să acumuleze stress și anxietate.

De aceea m-am gândit să revin la acest subiect și să includ câteva exerciții simple, pe care le puteți face acasă. Exerciții care au intenția de a readuce această practică în temă, în special în aceste vremuri nesigure.

Minutul de mindfulness sunt doar cinci exerciții pe care le puteți face de-a lungul unei zile sau a unei săptămâni de lucru. Un minut de mindfulness pe zi.

Puțină istorie a conceptului de midfulness

Încă din anii 1970 astfel de exerciții se dovedeau a fi ajutătoare pentru persoanele depresive, anxioase sau cele care se drogau. Aceste mărturii ale doctorilor psihiatrii și psihologi, de-a lungul deceniilor au ajutat la dezvoltarea unor programe mai complexe și exacte. Programe care au fost introduse în școli, spitale, centre de detoxifiere sau ale veteranilor de război, precum și alte instituții care puteau beneficia de pe urma acestor metode.

Studiile clinice au demonstrat că există beneficii majore, atât psihologice cât și fizice, implicate, pentru cei care practică aceste exerciții de midfulness sau meditații.

Suntem constant bombardați cu informație. Dacă în trecut eram nevoiți să citim mult, să filtrăm acea informații logic și să o înțelegem, în ziua de azi majoritatea lucrurilor la care suntem expuși sunt de ordin vizual. Avem contact direct și fără filtru. Mai întâi vedem și apoi începem să gândim, rotițele se pun în mișcare și adesea rămân blocate la griji, la momente rușinoase, la certuri sau alte neplăceri mărunte. Pentru că așa funcționează mintea umană. Observăm și reținem negativul ca un burete. Pentru pozitiv suntem nevoiți să deschidem adevărate păpuși Matryoshka.

Minutul de mindfulness

Beneficiile midfulness pentru întărirea imunității

Toate aceste ruminații ale minții pot cauza probleme psihologice pe termen lung. Depresie, anxietate, probleme comportamentale, etc. Practica exerciților de mindufulness poate reduce efectul acesta.

Nu mai este un secret că stresul cotidian își pune amprenta asupra corpului nostru și ne îmbolnăvește. Mens sana in corpore sano nu este doar o zicală antică răsuflată. Mâncatul excesiv, adicțiile în general sunt boli care se tratează cu ajutor psihiatric.

Am dat doar câteva exemple, dar să ne gândim numai la sedentarismul persoanelor aflate în depresie de ani de zile. Fără a mai continua, ceea ce doresc să spun este că orice practică de midfulness sau meditație, ajută corpul să se mențină. Ajută sistemul imunitar, ajută mintea să fie liniștită și să se poată concentra pe adevăratele probleme de rezolvat. Să nu mai rămână blocată la închipuiri și fantasme.

Acum că am asigurat introducerea mult necesară în acest subiect, pentru a vă scuti de un search pe Google, zic să revenim la exercițiile noastre.

exerciții mindfulness

Folosirea simțurilor în minutul de mindfulness

Un lucru important pe care aceste exerciții îl fac, este acela de a ne conecta nu doar la prezentul moment ci și la mediul în care ne aflăm. Adesea suntem pe pilot automat, nu dăm importanță lucrurilor înconjurătoare, mai ales dacă suntem obișnuiți cu ele. Însă mintea noastră, subconștientul nostru este acolo și percepe aceste schimbări subtile, fără ca noi să fim atenți la ele.

De aceea acest exercițiu simplu, care apelează la simțurile tale te va conecta cu prezentul. Și când spun prezent ar fi bine să cădem de acord cu toții că inclusiv o amintire din trecut care reapare în acest moment este un gând prezent. Așadar dacă nu simți un miros anume dar îți vine în minte un anumit miros, este tot mindfulness.

Acest exercițiu are potențialul de a-ți aduce în prezent lucruri pe care nu le-ai rezolvat în lucrul cu tine. Poate frici sau tensiuni. Prejudecăți sau acele idei preluate care nu ne reprezintă, dar sunt undeva acolo în ecoul minții noastre. Le putem aduce în prim plan. Poate veni și rândul nostru să le privim trufași și să le întrebăm despre scopul și durata vizitei.

minutul de mindfulness

Atenție la corp în minutul de mindfulness

Corpul nostru este aparatul cel mai important. Dacă nu îl avem, n-am fi decât niște creiere umblătoare, repulsive, într-o negare continuă. În ultimele decenii atât de mult am plecat urechea la tendințele dictate de indiferent ce cultură, clasă sau zonă, încât am uitat să ne bucurăm de ceea ce avem. Să ne fie frică de fire albe, de riduri sau de buze subțiri. În loc să facem o sărbătoare din faptul că avem un corp sănătos și abil, societatea ne-a învățat să-i observăm lipsurile sau defectele.

Acest exercițiu este unul foarte simplu, însă pe cât de simplu, pe atât de complex. Așa cum foarte mulți oameni anxioși, cu probleme, nu suportă gândul de a sta singuri, la fel de greu este să ajungi în corp. Să-l simți. Pentru că societatea ne-a obișnuit să trăim în afara corpului nostru. Cumva noi suntem în exterior. Îl îmbrăcăm, îl spălăm, îl aranjăm pentru admirat când este cazul. Dar nu îl savurăm.

Nu prea știm cum este cu corp, deși trăim în el zilnic. Suntem atenți la ritmul inimii doar când există bătăi iregulare. Iar odată ce acordăm această atenție corpului nostru poate fi puțin copleșitor. Ne vom afla într-o zonă rar vizitată, însă cu cât o vizităm mai des cu atât ne vom simți mai bine. Și ne vom cunoaște mai bine.

Acest exercițiu te poate ajuta să realizezi care sunt acele zone are corpului care au tendința să acumuleze stres. Și ce fel de stres. Tot corpul tău te va ajuta și îți va oferi restul răspunsurilor. Pentru că adesea astfel de exerciții de midfulness, pe termen rezultă în dans sau mișcări involuntare. Semn că trupul odată ascultat, găsește calea de a te elibera de ceea ce nu-ți este benefic.

exercitii de mindfulness pentru copii

Observația de moment

A deveni observatori și nu judecători sau emițători, este probabil o provocare pentru unele persoane care au acest obicei. Doar a fi prezent, în postură pasivă, fără o implicare directă.

Aș recomanda acest exercițiu părinților. Pentru că uneori uită să devină observatorii copiilor lor și devin judecătorii lor, devin stăpânii sau dictatorii lor. Evident că astfel de relații nu sunt sănătoase. Dar din postura de observator, vom învăța mult mai multe lucruri decât dacă am emite judecăți sau dacă am reacționa pe baza emoțiilor.

Observația de moment nu este dedicată doar obsevării mediului înconjurător sau a altor persoane. Ne ajută să ne conectăm inclusiv la noi și la emoțiile noastre. Să identificăm corect care sunt acele stări sau vulnerabilități care ne aduc emoții negative. Sau la polul opus, ce anume ne provoacă emoții pozitive și cum le putem integra mai des în viața noastră.

mindfulness beneficii

Notițele zilnice un alt exercițiu de mindfulness

Ajută foarte mult dacă facem un fel de braindumping sau o ghenă a gândurilor noastre undeva într-o agendă sau într-un caiet. Să le explorăm fără opreliște. Noi cu noi.

Nu se întâmplă întotdeauna astfel și nu este chiar atât de ușor. Avem etape în care ne afundăm curajoși în cele mai ascunse locuri ale minții noastre și etape în care parcă am sta puțin pe tușă, urmărind evoluția altora.

De aceea putem apela la astfel de exerciții cu întrebări scurte. Pot avea darul de a ne readuce pofta de a scrie mai des despre ceea ce simțim. Dacă nu, ne vor ajuta la o conectare cu sine, măcar odată pe săptămână. Și tot am realiza o stare de bine.

mindfulness exercitii

Pictura intuitivă ca exercițiu de mindfulness

Fie că alegi să faci ceva complex în culoare sau mâzgălești spontan cu un pix, ideea principală este să desenezi după cum simți. Fără a te gândi prea mult, fără a ezita și fără a analiza. Totul se întâmplă în moment, în clipa prezentă și alegerile tale sunt de asemenea, precum clipita.

Acest exercițiu te va ajuta să te conectezi la partea ta intuitivă. În ziua de azi societatea ne-a obișnuit atât de mult să ne îndoim de noi înșine, de abilitățile noastre și de cine suntem, încât ideea de intuiție a rămas în mentalul colectiv ca ceva ezoteric, fantasmagoric și ușor naiv. Nimic mai fals. Intuiția înseamnă acea cunoaștere care duce lipsă de raționament. Însă, chiar și în lipsa raționamentului, avem instinctul și abilitatea de a recunoaște anumite gesturi, stări sau întâmplări prin intermediul subconștientului.

Pentru a afla mai mult despre pictura intuitivă poți descărca un ghid gratuit special conceput pentru a te ajuta să-ți explorezi creativitatea dar să te și conectezi la sinele tău interior. La subconștientul tău.

Minutul de mindfulness – Concluzii

Minutul de mindfulness aduce exerciții care sunt de ajutor pentru a ne relaxa și pentru a ne aduce stabilitate într-o viață destul de haotică și stresantă. Ne pot indica unde anume avem de lucrat cu noi înșine și ne pot îmbunătăți relațiile cu cei din jur.

Dacă găsești utile aceste exerciții nu uita să dai un LIKE la pagina noastră de facebook:

sau ne poți ajuta cu o donație prin paypal, indiferent de suma aleasă:

Leave a Reply

Your email address will not be published.